Examinarea parodontală

Examinarea clinică

Examinarea clinică în cabinetul stomatologic este singura modalitate de a evalua corect starea gingiilor.

Autoevaluarea gingiilor, de exemplu acasă în fața oglinzii, nu este suficientă pentru o evaluare corectă, deoarece nu puteți stabili singur dacă structurile de susținere ale dintelui au fost deja afectate de inflamația gingiilor. De asemenea, pungile parodontale nu pot fi depistate singur.

Numai o examinare clinică adecvată în cabinetul stomatologic, cu așa-numita sondă parodontală, poate arăta dacă gingiile sunt sănătoase, dacă există o inflamație a gingiilor (gingivită) sau dacă este prezentă o boală a structurilor de susținere ale dinților (parodontită).

Examinarea parodontală de bază

La un prim control, medicul dentist sau igienistul dentar poate efectua așa-numita examinare parodontală de bază, care durează doar câteva minute.

Examinarea parodontală de bază se efectuează pentru a stabili rapid dacă există probleme gingivale. Este o modalitate simplă de a constata o gingivită sau de a depista o parodontită.

Cu ajutorul sondei parodontale se măsoară delicat și precis adâncimea de pătrundere la marginea gingiei.

După această scurtă examinare, se efectuează investigații suplimentare numai dacă există semne de afectare a structurilor care susțin dinții în osul maxilar. Aceste investigații suplimentare includ așa-numitul status parodontal și radiografii suplimentare.

Statusul parodontal

Sondarea clinică precisă cu sonda parodontală, prin care se măsoară la milimetru pungile parodontale și înălțimea osului maxilar, este indispensabilă pentru diagnosticul parodontitei.

În cadrul examinării clinice cu sonda parodontală, adâncimea de pătrundere a sondei în punga parodontală se măsoară la milimetru în până la șase situsuri per dinte. Mai exact, se măsoară distanța dintre marginea gingiei și fundul pungii. Aceasta se numește adâncime de sondare. În situsurile sănătoase, adâncimea de sondare este de cel mult 3 mm. În situsurile în care parodontita a dus deja la distrugerea ancorării dintelui, adâncimea de sondare poate fi de 4 mm sau mai mult.

În plus, în așa-numitul status parodontal se înregistrează precis înălțimea osului maxilar (nivelul de atașament). Statusul parodontal este indispensabil pentru diagnostic și planificarea tratamentului. Statusul parodontal poate fi înregistrat online în orice cabinet stomatologic și reutilizat: www.periodontalchart-online.com.

Examenul radiologic

Măsurătorile cu sonda parodontală pot identifica zone ale danturii cu adâncimi de sondare mai mari, care necesită o evaluare suplimentară prin radiografie.

Diagnosticul de parodontită poate fi confirmat cu certitudine numai prin radiografiile necesare. Alegerea radiografiilor necesare pentru diagnosticul parodontitei se poate face numai după examinarea clinică. Astfel se poate evita expunerea excesivă la radiații.

În cazul cel mai simplu, examenul radiologic constă din 2 imagini (radiografii bitewing), iar în cazul cel mai amplu, din așa-numitul status radiologic cu până la 14 radiografii suplimentare sau dintr-o radiografie panoramică. Radiografiile efectuate trebuie să arate osul maxilar din jurul dintelui și să permită estimarea severității pierderii osoase.

Pe fiecare radiografie efectuată în cabinetul stomatologic, dantura trebuie verificată atât pentru carii, cât și pentru parodontită.

Testul microbiologic

Astăzi, metodele microbiologice ne oferă acces la informații care nu puteau fi obținute cu metodele de testare convenționale.

Cu ajutorul testelor microbiologice moderne, compoziția plăcii bacteriene este analizată pentru următoarele specii de bacterii dăunătoare:

• Prevotella intermedia
• Porphyromonas gingivalis
• Agregatibacter actinomycetemcomitans
• Treponema denticola

Costul acestui efort diagnostic suplimentar este justificat dacă informațiile obținute duc la un tratament îmbunătățit sau dacă se pot evita tratamente inutile.

Clasificarea bolilor parodontale

Diagnosticul gingivitei și al parodontitei se bazează pe clasificarea recunoscută internațional a bolilor parodontale.

În 1999 a avut loc în SUA primul workshop internațional pentru clasificarea bolilor parodontale. Cea mai importantă noutate față de clasificarea europeană din 1993 a fost că formele bolii nu mai erau definite în primul rând în funcție de vârsta pacientului la momentul primului diagnostic (de exemplu, parodontita juvenilă și parodontita adultului). Au fost introduse noile forme de parodontită cronică și agresivă, precum și, de exemplu, parodontita care poate fi asociată cu boli sistemice.

Totuși, noua clasificare din 2018 nu mai face distincție între parodontita cronică și cea agresivă. Parodontita este descrisă acum – după modelul clasificării diabetului – prin stadializare (staging) și gradare (grading).